Competiție internă - SENSTEM

     

    Autoritatea Nationala Romana pentru Cercetare (CNCS – UEFISCDI)

    PN-III-P1-1.1-TE-2021-0864, nr. TE 19 ⁄ 2022

    Mecansime genetice si epigenetice implicate in senescenta celulelor stem

    SENSTEM

     

    REZUMAT

    Senescența celulară implica blocarea proliferarii celulare ca răspuns la factori mitogeni, leziuni ADN, scurtarea telomerelor și semnale extracelulare. Celulele senescente se caracterizează printr-un fenotip secretor asociat senescenței (SASP) care exercită efecte pleiotrope ce perturba homeostazia tisulară. Fenotipul nuclear al senescenței celulare este reprezentat de formarea domeniilor cu heterocromatină numite zone heterocromatice asociate senescenței (SAHF). Aceste zone reprezintă cromatina compactată și au la baza o varietate de markeri heterocromatici (histone hipoacetilate/trimetilate). Formarea SAHF este precedată de distensia sateliților asociată cu senescența (SADS) formată exclusiv în celule senescente. Acest proces implică decondensarea și hipometilarea satelitilor pericentrici, promovând erori mitotice și instabilitate genomică. Senescența celulară are roluri în dezvoltarea embrionului, modularea progresiei tumorii, declinul funcțional al țesuturilor în timpul îmbătrânirii, repararea țesuturilor, reprogramarea celulară. Scopul proiectului este de a descoperi un model al modificarii cromatinei legata de îmbătrânire, studiile recente sugerand o alterare masivă a tiparelor de modificare a histonelor. Proiectul ofera o nouă perspectivă asupra căilor epigenetice de la baza longevității și a îmbătrânirii și va identifica factorii și căile care pot fi utilizate pentru îmbunătățirea starii de sănătate, a duratei de viață și a tratamentului bolilor asociate imbatranirii.