Modernizarea sortimentului de căpşun prin introducerea în cultură a unor genotipuri valoroase (Strawsort)

    Proiect finanţat prin PN III; Programul 2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare; Proiect de tip Transfer de cunoaștere la agentul economic „Bridge Grant”.

    1. HOME
    2. DATE GENERALE
    3. OBIECTIVE
    4. CONSORŢIU
    5. ECHIPA DE CERCETARE
    6. ACTIVITĂŢI
    7. REZULTATE
    8. DISEMINARE
    9. GALERIE FOTO
    10. CONTACT

    STRAWSORT

    Soiul este principalul factor al producţiei de fructe, cultura căpșunului fiind rentabilă pe măsura introducerii unor soiuri valoroase, care produc bine, constant şi competitiv. Soiurile utilizate în noile plantaţii de căpșun trebuie să fie bine adaptate condiţiilor de climă şi de sol specifice fiecărei zone de cultură şi să prezinte o rezistenţă sporită la boli şi dăunători. Chiar dacă sortimentul la căpşun pare bogat şi corespunzător pentru ţara noastră, multe dintre soiurile incluse în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România nu mai satisfac necesităţile actuale ale cultivatorilor şi consumatorilor, iar alegerea noilor soiuri este o problemă serioasă pentru fermieri. Noile soiuri/genotipuri create, cu caracteristici superioare, le pot înlocui cu succes pe cele consacrate, dar, din păcate acestea nu sunt cunoscute de către cultivatori şi consumatori.
    Derularea proiectului va permite îmbunătăţirea sortimentului de căpșun al agentului economic implicat în proiect cu noi soiuri obţinute în urma programelor de ameliorare derulate de către cei doi parteneri, respectiv USAMV Bucureşti şi ICDP Piteşti Mărăcineni, precum şi cu soiuri din străinătate introduse în cultură şi aflate în studiu în culturi comparative. Parteneriatul dintre mediul academic, ştiinţific și cel economic, va avea ca efect creșterea producției de fructe și a calității acesteia, deci creșterea performanțelor economice ale agentului economic. Practica desfășurată de către studenții masteranzi și doctoranzi la agentul economic va permite consolidarea cunoștințelor acestora, dezvoltându-le și capacitatea antreprenorială.

    Proiect finanţat prin PN III
    Program 2: Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare
    Tip proiect: Transfer de cunoaștere la agentul economic „Bridge Grant”
    Titlu proiect: „Modernizarea sortimentului de căpșun prin introducerea în cultură a unor genotipuri valoroase”

    Acronim proiect: STRAWSORT
    Cod proiect: PN-III-P2-2.1-BG-2016-0231
    Contract nr. 21BG

    Valoarea proiectului: 450.000,00 lei
    Durata proiectului: 24 luni
    Perioada de derulare: 01 octombrie 2016 – 30 septembrie 2018

    Autoritatea Contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării
    Contractor: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
    Director de proiect: Prof.univ.dr. Georgeta TEMOCICO
    Responsabil de proiect: (P1) CS III dr. Monica Sturzeanu

    Obiectivul principal al proiectului este extinderea în plantațiile comerciale a unor noi genotipuri valoroase de căpșun.

    Obiectivele specifice ale proiectului se referă la:

    • Stabilirea unui sortiment adecvat în vederea extinderii în plantațiile comerciale a noilor genotipuri, prin investigarea materialului biologic existent în microculturi, culturi de concurs și loturi demonstrative, la USAMV Bucureşti şi ICDP Piteşti-Mărăcineni.
    • Înregistrarea şi/sau brevetarea de noi soiuri, superioare celor existente în sortimentul românesc actual.
    • Extinderea în plantații comerciale a noilor soiuri înregistrate sau introduse în cultură din străinatate, prin înființarea de loturi demonstrative, atât la agentul economic cât și la cele două unități partenere.
    Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – http://www.usamv.ro/

    Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV Bucureşti), cunoscută sub această denumire din anul 1995, este o instituţie publică de învăţământ superior cu personalitate juridică, acreditată instituțional cu calificativul “Grad de încredere ridicat”, proprietară a propriului patrimoniu, care funcţionează în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011.
    USAMV Bucureşti are în structura sa un număr de şapte facultăţi în cadrul cărora se dezvoltă programe de studii/specializări de licenţă și master. Programele de studii se derulează în trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat.
    Prin strategia sa, USAMV Bucureşti urmărește: dezvoltarea şi modernizarea facultăților şi a specializărilor existente; înființarea de noi specializări, compatibile cu structurile europene; asigurarea managementului calității în departamentele sale, inclusiv prin colaborare cu instituţii de învăţământ şi de cercetare sau cu alte organizații.
    Misiunea academică a USAMV București este aceea de a forma specialişti cu un înalt grad de calificare şi competenţe corespunzătoare cadrului naţional al calificărilor şi exigenţelor pieţei forţei de muncă, printr-un învăţământ superior modern, de calitate şi prin cercetare ştiinţifică performantă.
    Misiunea ştiinţifică a USAMV Bucureşti este aceea de a contribui, prin rezultatele obţinute, la progresul ştiinţific şi tehnologic al agriculturii, la dezvoltarea industriei agroalimentare și spaţiului rural şi, astfel, la dezvoltarea durabilă a României în spaţiul european.
    Cu un valoros potenţial de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare, USAMV București a cunoscut o dinamică accentuată în implicarea cadrelor didactice și a personalului din cercetarea științifică atât în coordonarea cât și în coparticiparea în proiecte de cercetare, finanțate de un spectru larg de programe interne, internaţionale sau bilaterale.
    USAMV Bucureşti are 7 centre de cercetare și numeroase laboratoare specializate pentru care este asigurată logistica necesară desfășurării experimentelor atât în laborator cât și în câmpuri sau ferme experimentale.

    Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni – http://www.icdp.ro/

    Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a fost înfiinţat în anul 1967. După anul 1990, institutul a desfăşurat, în principal, activitate de cercetare şi coordonarea a 7 staţiuni pomicole.
    Activitatea ştiinţifică a institutului se desfăşoară în 4 laboratoare (departamente) de cercetare: genetică şi ameliorare; înmulţire, culturi de ţesuturi – virologie; tehnici, tehnologii – protecţie fitosanitară; arbuşti – căpşun.

    Institutul are ca obiective principale de activitate:

    • crearea de soiuri noi de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşun, selecţia de noi varietăţi dendrologice;
    • îmbunătăţirea tehnicilor de cultură privind normarea încărcăturii de rod, fertilizării, lucrările şi întreţinerea solului;
    • stabilirea unui sistem integrat de control al bolilor, dăunătorilor și buruienilor, cu reducerea poluării;
    • producerea de material săditor pomicol şi dendrologic din verigi superioare: prebază, bază, certificat;
    • fundamentarea cercetărilor de ameliorare genetică şi biotehnologie, prin aspecte de fiziologie şi biochimie;
    • verificarea în ferma pilot a rezultatelor obţinute şi promovarea în producţie.

    Societatea S.C. Multifruct Impex

    Societatea S.C. Multifruct Impex, din localitatea Pietroșani, județul Teleorman, a fost constituită în anul 2004. Păstrând tradiția zonei, societatea a înființat o plantație pomicolă superintensivă, având în vedere realizarea unor producții eficiente și la standarde de calitate, asigurând în acest fel o valorificare mai bună a potențialului agricol din zonă.
    Plantația pomicolă este constituită din următoarele specii cais, piersic, cireș, prun și căpșun. Cultura de căpșun ocupă o suprafață de 7 ha, cu următorul sortiment de soiuri: Premial, Magic, Benton, Red Gauntlet.
    Întreaga plantație, inclusiv cea de căpşun, este dotată cu echipamente moderne de întreținere a culturilor. Valorificarea producției de căpşun se face atât în stare proaspătă, precum și prin prelucrarea fructelor în sucuri și nectaruri.

    Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti:

    • Prof.univ.dr. Georgeta TEMOCICO
    • Prof.univ.dr. Viorel ION
    • Prof.univ.dr. Stelica CRISTEA
    • Conf.univ.dr. Adrian-Constantin ASANICA
    • Conf.univ.dr. Beatrice-Michaela IACOMI
    • Conf.univ.dr. Mihai GÎDEA
    • Şef lucr.dr. Valerica TUDOR
    • Şef lucr.dr. Adrian Gheorghe BĂŞA
    • CS dr. Andreea STAN
    • Doctorand Ionela RUSEA
    • Masterant Elena BÂRLEA
    • Masterant Radu GONŢEA

    Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni:

    • CS dr. Monica STURZEANU
    • CS I dr. Mihail COMAN
    • CS I dr. Dorin SUMEDREA
    • CS I dr. Valentina ISAC
    • CS I dr. Emil CHIŢU
    • CS II dr. Mihaela SUMEDREA
    • CS II dr. Sergiu Ionel ANCU
    • CS II dr. Mădălina BUTAC
    • CS II dr. Catiţa PLOPA
    • CS II dr. Mădălina Adriana MILITARU
    • CS II dr. Crăișor Ion MAZILU
    • CS III dr. Irina ANCU
    • CS III dr. Florin-Cristian MARIN
    • CS III dr. Mirela CALINESCU
    • CS III dr. Claudia NICOLA
    • CS III dr. Silvia NICOLAE
    • As. CS Mihaela CIUCU
    • As. CS Bogdan ZAMFIRESCU
    • As. CS Mircea MIU
    • As. CS Georgeta DOBRE
    • As. CS Anisoara BADEA
    • As. CS Mircea BARZOTESCU
    • As. CS Daniel IVAN
    • As. CS Margareta ITA
    • As. CS Aurora UNGUREANU
    • As. CS Luminita SANDA
    Activitati Strawsort

    Lucrări ştiinţifice:

  • Monica Sturzeanu, Irina Ancu, Georgeta Temocico,2017. The influence of foliar fertilization on chlorophyll fluorescence parameters in strawberry leaves. Romanian Biotechnological Letters Journal, Vol. 22, Issue 4, pag. 12732-12470, ISSN 1224-5984. ISI-indexed article (5-YEAR IMPACT FACTOR: 0.412) (atasat).
  • Georgeta Temocico, Monica Sturzeanu, Viorel Ion, 2017. Choice of strawberry varieties by the Romanian growers. Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development, Vol. 11, Issue 1, pag.453-459, PRINT ISSN 2284-7995, E-ISSN 2285-3952 . ISI-indexed article(atasat)

  • Participare la evenimente ştiinţifice
    Poster 21BG_2017_Salonul Cercetarii Romanesti 2017 (atasat)
    Pentru orice detalii legate de proiect vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail.
    Director de proiect: Prof.univ.dr. Georgeta TEMOCICO
    Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.