Două evenimente importante derulate în cadrul Zilelor Horticulturii Bucureștene la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

     

    Inaugurarea Parcului Științific și Tehnologic pentru Agricultură China – România


    Joi, 16 mai, în cadrul unei ceremonii la care a participat Excelența Sa, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze, Doamna Jiang Yu, Ministrul Cercetării și Inovării, Dl. Nicolae Hurduc, Directorul Institutului de Cercetări pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă în Agricultură (Institute of Environment and Sustainable Development in Agriculture - IEDA) din cadrul Academiei Chineze de Științe Agricole (CAAS), alături de Rectorul USAMV București, Dl. Sorin Mihai Cîmpeanu, a avut loc inaugurarea Parcului Științific și Tehnologic pentru Agricultură China – România.
    Au mai fost prezente oficialități din partea Ambasadei R.P. Chineze, a Ministerului Educației Naționale, a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, precum și un număr mare de studenți, cadre didactice și cercetători.
    În urma unui acord bilateral în cadrul Parcului, s-a construit o seră/solar model chinezesc cu o suprafață de 500 m 2 prevăzută cu cele mai moderne sisteme de stocare activă a energiei solare, de control al factorilor de mediu și de fertirigare.
    În același timp, a fost construită o fabrică de plante pentru cultivarea legumelor verdețuri într-un sistem de producție închis, folosind sisteme de iluminare cu LED și dirijarea computerizată a celorlalți factori de vegetație.

     

    Al patrulea Seminar Sino-Român privind Cooperarea Științifică și Tehnologică - Workshopul Sino-Român al specialiştilor horticultori

    Vineri, 17 mai, în Aula Magna „Nicolae Constantinescu” a Facultății de Horticultură, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, a avut loc al patrulea Seminar Sino- Român privind cooperarea științifică și tehnologică și Workshop-ul Sino-Român al specialiștilor horticultori. Evenimentul a fost susținut în parteneriat cu Academia Chineză de Științe Agricole (CAAS) sub egida Ministerului Cercetării și Inovării din România.
    În cadrul seminarului, specialiști din R.P. Chineză și România au prezentat rezultatele unor cercetări proprii privind problematica cultivării legumelor, florilor, pomilor și arbuștilor fructiferi în spații protejate (sere, solarii, fabrici de plante).
    Au fost prezenți în număr mare cadre didactice și studenți de la universitățile agronomice din țară, cercetători de la institutele și stațiunile cu profil horticol, precum și fermieri și reprezentanți ai asociațiilor de fermieri.
    În încheierea evenimentului s-a vizitat Parcul Științific și Tehnologic pentru Agricultură China – România și s-au prezentat la fața locului tehnologiile moderne aplicate în Solarul chinezesc în suprafață de 500 m 2 și în Fabrica de plante de 30 m 2 .
    Participanții au avut oportunitatea de a discuta cu profesioniști în domeniu din R.P. Chineză și România subliniindu-se necesitatea continuării colaborării în domeniul cercetării și transferului tehnologic.

     

    Informații despre eveniment: